miercuri, 26 august 2009

Pentru Silvia !

Photobucket

Astazi 27 August ar fi trebuit sa fie ziua de nastere a Silviei, profesoara mea de matematica, am avut cam 8 sau 9 profesoare de matematica, nu stiu dece nu le placea aici , poate era localitatea prea departe de civilizatie ori poate ca era Directorul scolii prea exigent, uneori eram uimit cind vedeam ca am alta profesoara de matematica, eu oricum eram prin spitale si cind veneam acasa veneau toate de la toate materiile buluc sa-mi puna note ca sa pot trece clasa, Silvia a venit tare des, ma intreba despre toate alea si se purta tare frumos...apoi a plecat si ea lasind locul alteia iar eu nu am mai stiut nimic de ea....

Peste ani eram deja diaconul unei biserici Neoprotestante, si am fost trimis de catre aceasta la un curs de perfectionare in informatica, acolo cind mi-am vazut colegii am vazut-o ( şi m-a vazut la rindul ei) si pe Silvia, eram coleg cu fosta mea " tovaraşe " profesoara. uneori dupa ore asteptind eu masina si ea autobusul povesteam tare multe, asa am aflat ca traise tare mult timp singura, sotul ei fusese alcoolic, iar dupa ce a nascut ea o fetita, relatia lor era mai tensionata ca inainte, desi sperasera ca asta ii va apropia.
A divortat si a ales sa-si creasca singura fetita.

Dupa ce am terminat scoala ea s-a angajat ca si contabil la citeva firme, avea o pensie mizerabila din care cu greu putea trai, eu am inceput sa predau informatica pentru incepatori la mine in localitate chiar in una dintre camerele de la biserica, predam la totii copii care vroiau, lectiile erau de 2 ori pe saptamina si erau gratuite.... m-am trezit deodata "profesor" la 23 de copii.
Uneori Silvia ma suna de la serviciu, si vorbeam...vorbeam... pina ne durea mina sa mai tinem receptorul, ne povesteam tot ce patisem in timpul cit trecuse de cind nu ne vazusem, suferea tare mult dupa fiica ei plecata in strainatate.
Mereu ma intreba daca mi-am cumparat si eu computer, la Biserica aveam un amarit de computer 486 cu hardul de 1 GB, insa pe vremea aceea era un lux, sa am asa ceva acasa nici nu imi trecea prin cap.

Intr-o zi a venit la mine la biserica, a stat si a ascultat slujba, pe drumul catre casa mi-a zis ca nu ma vede in postura de preot a unei comunitati rigide in gindire, si ceea ce fac nu mi se potriveste... din pacate eu stiam asta cu mult inainte insa cred ca nu am avut curajul sa recunosc... i-am spus...nu stiu ce, nu mai retin.. stiu doar ca am inceput sa pling, eram atit de singur, iar aceea comunitate imi umplea timpul, era un mod de a simtii ca inca mai traiesc..M-a mingîiat parinteste pe cap si apoi m-a imbratisat, am simtit atunci pentru prima data cum e sa ai o mama, o mama careia sa-i poti spune tot si care sa-ti de-a o povata atunci cind esti atit de derutat si pierdut incit pur si simplu nu mai stii incotro s-o iei, din acel moment Silvia a fost pentru mine mama pe care nu o avusesem niciodata, dupa putin timp am parasit Biserica si nu am mai mers niciodata acolo. continuam sa vorbim uneori, si mai rar venea pe la mine si imi aducea clatite cu brinza si vin, ea m-a incurajat sa fac un curs de oenologie prin corespondenta si tot ea ma invatat ca vinul are suflet ca nu e doar o bautura si atit, stia ca imi plac tare mult clatitele , si ea le facea asa de bune cum numai mîinile binecuvintate ale unei femei le pot face.

Intr-o zi m-a sunat, m-a intrebat din nou daca mi-am luat computer, am ris, era o intrebare complet aiurea, eu de abia aveam bani de mincare, de un computer nici nu putea fi vorba... la putin timp dupa ce am incheiat convorbirea m-am trezit cu ea la poarta, venise fiica ei din strainatate la ea, ii adusese un computer nou, si ea venise sa-mi faca mie cadou pe al ei cel vechi, acea zi a fost ziua in care mi-a implinit cel mai mare vis al meu, eram sigur ca nu voi avea computer niciodata, ma uitam la el si nu imi venea sa cred ca in casa mea este un computer, si ea era acolo plingea de bucurie ca imi putuse implini ce-a mai mare dorintă.

Dupa citeva zile mi-a montat si internet foloseam internetul Dial Up, si ma conectam doar cit trimiteam ori cit primeam un Email, ne scriam zilnic 2-3 Emailuri, intr-o zi mi-a zis ca ii amorteste mina uneori, uneori incepe sa tremure, si nu stie de la ce, a mers la spital la Deva, apoi a mers la Timisoara, o intrebam cum e si mereu imi zicea ca e bine, ca e totul Ok, insa ma mintea, ma mintea sa nu sufar... stia ce mult tin la ea, uneori incepea sa vorbeasca despre moarte, imi spunea ca ea nu ar vrea ca cineva sa tina doliu pentru ea, nu e normal sa tii doliu, zicea ea, moartea e perfect normala, toti care se nasc trebuie sa moara, nu ai dece sa te amarasti si sa te imbraci in negru. ...

Intr-o zi mi-a zis ca daca ar avea putere ea ar pune la moartea ei muzica, pe cei de la Azur sa-i cinte, pentru ca nimeni sa nu fie trist si sa plinga, cind plingi nu e bine, ea ar fi vrut ca toti sa fie veseli, toata lumea sa fie mereu si mereu fericita, Iubea mult pe cei de la Azur, cind mi-a adus computerul era plin cu muzica lor, avea albume intregi, aceleasi piese remixate, si mi-a spus sa le ascult si eu...ea cind le asculta uita de tot necazul, uita de anii copilariei cind fusese deportata din Republica Moldova cu familia ei, uita zilele cin nu aveau ce minca si isi faceau doar cite o supa de ierburi ca sa-si insele foamea, uita zilele cind sotul ei venea baut acasa si o lovea iar ea trebuia sa-si ia fiica in brate si sa fuga prin vecini, uita pina si de durerea singuratatii, dar nu cred ca uita de dorul dupa fiica ei plecata departe prin lume.

Intr-o zi Silvia nu mi-a mai raspuns la E-mailuri, am sunat la o vecina de-a ei si aceasta mi-a spus ca noaptea o dusesera la Spital, se simtise rau, am cautat o masina sa merg la ea, dar nu am gasit... a doua zi m-a sunat sora ei.. Silvia murise, avusese o tumoare pe creier, seara am mers la ea la priveghi, o adusese sora ei la ea acasa ca sa nu fie nevoita sa o duca in Deva la casa mortuara deoarece Silvia statea la bloc... pe la ora1 noaptea ne-a zis sa plecam acasa ca ea inchide poarta si se culca, eu trimesesem masina acasa, dar nu le-am spus, am iesit si am stat in strada pina dimineata, mi-am amintit si am retrait clipele frumoase petrecute impreuna cu ea, m-am revazut din nou cum stateam la masa impreuna, mincam clatite , beam vin Grasa de Cotnar, si in tot acest timp povesteam si rideam..rideam ca nebunii .

M-am bucurat mult cind am vazut ca fiica ei nu a tinut doliu dupa ea, am vorbit cu ea citeva zile dupa inmormintare, ii spusese si ei ca nu vrea doliu, doar dorinta ca la moartea ei sa cinte Azur nu i-am putut-o indeplini, insa stiu ca m-a iertat, ea nu ura pe nimeni.
Pentru tine Silvia.... tu ai fost singura mama pe care am avut-o vreodata, fie ca somnul sa iti fie lin si ingerii mereu aproape !


AZUR _DE-AR CRESTE VIA PE CASA
Asculta mai multe audio Muzica

14 comentarii:

  1. N-ai avut o viaţă prea fericită dar trebuie să fii bucuros că ai avut parte de oameni deosebiţi ca Silvia pe lângă tine şi cred că o să mai ai ceva bucurii, măcar pentru faptul că te gândeşti în felul ăsta la ea, frumoasă durere, o să mă rog şi eu pentru fica ei, să-i fie bine pe pământ.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu sa o odihneasca in ceruri,acolo unde merita sa stea.
    Pacat ca sunt din ce in ce mai rari astfel de oameni si,mai pacat,este ca Dumnezeu ii ia mult prea repede la El pe multi dintre ei.
    Dupa 36 de ani , abia acum am inceput sa intalnesc si eu oameni buni si altruisti.Este pacat ca sunt atat de putini.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dumnezeu sa o odihneasca in pace.

    A fost un om bun dupa cate povestesti, sigur Dumnezeu are grija de sufletul ei. ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. When I look back
    I see the landscape
    That I have walked through
    But it is different.

    All the great trees are gone
    It seems there are
    Remnants of them.

    But it is the afterglow
    Inside of you
    Of all those you met
    Who meant something
    In your life.

    Olaf Rex,
    August 1977

    A-HA LIFELINES (2002)
    http://www.youtube.com/watch?v=8dnIhg5Osdc

    RăspundețiȘtergere
  5. Aveti dreptate Silvia a fost un om bun care mi-a schimbat viata,m-a ajutat sa ma descopar , si m-a invatat sa vorbesc mult cu mine insami inainte de a lua o hotarire, daca nu era ea eram inca un ignorant a carui cunostiinte se limitau la cei 12 mp. in care traieste, Silvia mi-a oferit posibilitatea sa cunosc oameni si sa vad locuri, altfel eram nevoit doar sa visez la asta, am vazut un avatar undeva si pe el scria " Imi iubesc computerul deoarece in el locuiesc toti prietenii mei " in cazul meu este cel mai mare adevar... si toate acestea datorita ei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ninu, m-ai facut sa plang! Poate pentru coincidenta ca exact azi, cand ar fi trebuit sa fie ziua ei te-am descoperit, poate pentru ca regasesc pe undeva momentele de calda prietenie care v-au unit, poate pentru bucuria ca v-am gasit pe voi toti cei care sunteti pe aici.

    RăspundețiȘtergere
  7. Silvia, bine ai venit !, imi pare rau ca ai plins, femeile nu ar trebui sa plinga niciodata, pot plinge florile deoarece chiar daca sint gingase ca o femeie nu pot mingiia, pot plinge petalele de trandafir deoarece chiar daca sint moi si catifelate ca buzele unei femei totusi nu pot oferi sarutari fierbinti, pot plinge crinii, deoarece chiar daca sint albi si minunati ca sufletul femeilor totusi nu pot pastra in ei dragoste si bucurie... Insa o femeie nu ar trebui sa plinga niciodata ei i se datoreaza tot ce e mai frumos pe pamint...dragostea si viata.

    RăspundețiȘtergere
  8. Multe intamplari pe care le-ai trait tu , pot sa trezeasca emotii puternice, sa ajunga la sufletul semenilor. Dumnezeu s-o odihneasca pe Silvia ! Trebuie sa fim recunoscatori cand intalnim asemenea oameni. Tu ai vazut in Silvia ,dupa cum spui, mama pe care n-ai avut-o..Dar viata e plina de surprize si poate intr-o zi iti vei gasi si persoana care sa te faca fericit in viata ! Scri foarte frumos !

    RăspundețiȘtergere
  9. Imi place mult de tot Ideea din header...
    Superba.

    RăspundețiȘtergere
  10. Teodora, multumesc mult de comentariu, persoana care sa ma faca fericit in viata mi-am gasit-o :) sintem impreuna de 5 ani..insa recunosc cu mina pe inima ca tare eram bucuros daca as fi avut si o mama alaturi, poate din cauza ca nu am avut am tinjit dupa una toata viata:(

    andibob, cine nu se prea pricepe la grafica isi face Blog ca al meu, un expert insa il face sigur ca al tau, mie imi place tare mult al tau :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Cu siguranta a avut o viata grea.Un om deosebit,din cate imi dau seama.Dumnezeu sa o odihneasca.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce cruda poate fi viata cu unii:( Sunteti un om deosebit si ati trecut prin atatea greutati, dar ati avut puterea-numai dumneavoastra stiti cum- sa treceti peste toate si sa va puteti aminti.. ''amintirile te incalzesc pe dinauntru,dar in acelasi timp,te si sfasie..''
    Sa se odihneasca in pace!

    RăspundețiȘtergere
  13. "Ce cruda poate fi viata cu unii:( "

    Povestea lui Stefanita Lechea
    de Lucian Vasilescu

    ALTARUL DIN CĂMINUL DE NEFAMILIŞTI

    "Aveam vreo şase ani când un prieten de joacă întors de la şcoală (era în clasa a cincea) mi-a dat voie să-i răsfoiesc manualele pe care le primise chiar în ziua aceea. Dintre toate acele cărţi, una m-a pus pe gânduri: manualul de istorie. Erau acolo poze ale unor bărbaţi de seamă, eroi încruntaţi ai neamului. "Şi ceilalţi?" - am întrebat. "Care ceilalţi?" - s-a nedumerit prietenul meu. "Ceilalţi oameni" - am spus. "Ăştia-s toţi, mă, vezi ce prost eşti?!" - a venit răspunsul. De atunci au trecut cîteva zeci de ani, dar am rămas la fel de prost - mă întreb încă şi astăzi: "Şi ceilalţi? Unde sunt ceilalţi oameni pe care nu i-au încăput nici manualele de istorie, nici dicţionarele?"

    Porneam, pe o ploaie rece şi deasă, spre culmea Roşchila. La 8 kilometri de cel mai apropiat sat, în munţii Vrancei, la 1.011 metri peste nivelul mării, acolo şi-a dorit să trăiască, în pace şi cumpătare, Ştefăniţă Lechea. Acolo îşi clădise singur casă, acolo agonisise o bibliotecă de 40.000 de volume, acolo îşi urcase, ajutându-se de sănii la care trăgeau boi, două piane cu coadă. Acolo, învăţătorul pensionar Ştefăniţă Lechea a [...] "

    http://cultural.srr.ro/emisiuni/vorba-de-cultura/lucian_vasilescu.htm

    RăspundețiȘtergere
  14. tot timpul scrii niste articole foarte bune ,asa este in viata unele persoane isi lasa pecetea pe vietile noastrre,pe catre le influenteaza in bine sau rau

    RăspundețiȘtergere

Abtine-te de la comentarii jignitoare sau vulgare ca oricum nu le va vedea nimeni, nici chiar eu ca pe alea le citesc cu ochii inchisi. De asemenea, postarea comentariilor sub anonimat vor fi aprobate intr-o anumita limita.