Viorel Peia ... darul zeilor

In 1982 bunicul meu a mers pina in Jud Timis la Varias unde aveam o cunostinta plecata in Germania... venise acasa in vizita si i-a adus Bunicului meu un casetofon...atunci sa iti aduca cineva din strainatate un casetofon era mult mai mult decit daca ti-ar aduce acum o masina.
De la Varias , bunicul si prietenul lui au plecat impreuna la Timisoara, prietenul bunicului avea un Ford Taunus, care a fost prima masina straina pe care am vazut-o vreodata, pina atunci eram ferm convins ca toate masinile din lume sint Dacia si Trabant... de la Timisoara au cumparat mezeluri si....si... Guma de mestecat... am fost cel mai fericit copil din lume atunci cind Bunicul a ajuns acasa si mi-a dat guma de mestecat..era si bile, erau si perinute umplute in mijloc cu miere,  si in forma de tigari... si a mai adus si o caseta muzicala...

Cind a ajuns acasa cu casetofonul ... a inceput lumea sa vina la noi sa il vada, pe strada noastra mai avea cineva un casetofon rusesc, dar al Bunicului era Radiocasetofon..nu doar casetofon, cind a pus si caseta am ramas uimiti..era o muzica cum nu mai auzisem..ascultasem multa muzica la radioul nostru mareee cu carcasa de lemn lacuit care se numea  Romanta, si care mergea aproape non stop pe radio Romania programul 1, dar asa muzica nu auzisem, pe carcasa casetei scria... Muzica Banateana... Viorel Peia  vol.2.

Casetofonul se numea SHARP, urmat de un numar pe care nu-l mai stiu..stiu doar ca acum ascultam caseta ce-a adusa de bunicul aproape zilnic...Iar seara ascultam clandestin EUROPA LIBERA,  toate botezurile si aniversarile de pe strada mea s-au facut cu acel casetofon .. si cu acea muzica... apoi  fratele cunostiintei Bunicului meu ne-a mai trimis inca o caseta... era Viorel Peia Vol 3... Incet incet si ceilalti vecini si-au luat casetofoane si au inceput sa copieze caseta, dupa citva timp prin tot satul cinta Viorel Peia.. avea un glas inconfundabil... si niste texte la cintece care iti ramineau intiparite in minte..

Prin 1987 Tatal meu si-a luat masina, (carnet nu a reusit sa-si ia niciodata din cauza ca avea prieteni in RFG si in SUA, i-a spus-o chiar un Colonel de la Militia Deva care se numea Colhon, tata a mers la el sa-l intrebe care e cauza de i se tot pierd rezultatele la chestionar..daduse chestionarul de 3 ori si de fiecare data pe al lui il pierdusera ) ..cam odata pe luna mergeam la Timisoara dupa mezeluri si dupa guma de mestecat, aduceam si ceasuri electronice la copiii din sat si uneori cind eram norocosi aduceam Pepsi Cola, era cel mai valoros lucru pe care il puteai darui cuiva in dar..2-3 sticle de Pepsi Cola....  Drumul din Rapolt spre Timisoara trecea mai mereu pe la "Avion" ..( este vorba despre un avion LI -2 care a aterizat de urgenta din motive tehnice pe un cimp la Faget si apoi nu a mai fost reparat..a fost daruit localitatii si in el s-a facut un bar... ) (asta am auzit, varianta oficiala nu am )


La avion ne opream intotdeauna..si  il priveam ca prostu imaginindu-mi ziua cind voi putea urca si eu in el, imi cumparam uneori un suc ori o ciocolata si pastram cu grija ambalajul sa-l am ca amintire..ca doar era luat de la avion :)... Aici mereu era muzica data la maxim si cinta Viorel Peia...  in acei ani in care televiziunea ne oferea 2 ore de program pe zi, in care te simteai prins intru-n sistem opresiv muzica lui Viorel Peia era o alinare.. era un mod de a te "curata" sufleteste de povara...de fapt de toate poverile si de a putea sa o iei de la inceput... solidaritate umana ca pe timpurile acelea nu am mai vazut niciodata, cind vedeau Timisorenii masina cu numar de Hunedoara ne lasau sa intram in fata la magazin..uneori ne incurajau...
- Hai intrati nu mai stati la coada..pina acas aveti drum lung si o sa  va prinda noaptea pe drum !..Si apoi si ceilalti te incurajau si iti faceau loc... Uneori ascultam in masina caseta lui Viorel Peia..si pe unde treceam lumea intorcea capul si ne facea cu mina... Viorel Peia era atit de cunoscut in zona de vest cum e acum  Nicolae Gutza..doar ca Peia..era un fenomen in sensul bun al culturii populare, iar Gutza e exact opusul...

Acum citva timp am gasit prima caseta a lui Viorel Peia intr-o cutie uitata in pod... mi-a trebuit un prelungitor  ...si mi-am amintit ca aveam unul intr-o cutie in pod...am trimis un baiat dupa el si el mi-a zis ca printre ziare si reviste a gasit si citeva casete muzicale vechi..printre ele am gasit si prima caseta a lui Viorel Peia... casetofon cu caseta nu mai am decit cu CD..dar am imprumutat unul am pus caseta si am reusit sa copiez de pe ea ce s-a mai putut cu programul AUDACITY.....
Acest interpret deosebit care a unit sute de mii, poate milioane de oameni, si prin muzica lui le-a umplut sufletul de bucurie, tristete, melancolie, ... a sfirsit trist in uitare... lumea e uneori prea cruda..si uita, isi uita valorile, isi uita trecutul...
Odihneste-te  in Pace Viorel Peia... nu te-a uitat chiar toata lumea !

...ascultati Viorel Peia ..de pe o caseta din anul 1982

Auditie placuta va doresc !


Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Diverse


Asculta mai multe audio Diverse

UPDATE: am gasit la altcineva si melodia principala de pe caseta care eu nu am mai gasit-o :(
ascultati-o..


Asculta mai multe audio Divertisment

Comentarii

  1. Frumoase amintiri ai , Ninu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut,sunt si eu un ascultator al lu Viroel Peia si sunt din Timisoara.A murit intr-adevar Peia?Stii cumva unde?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu unde :( dar un vinzator de casete din Arad acu 2 ani mi-a zis ca stie el ca ar fi murit in urma cu citiva ani la Lugoj. un vecin de-al lui mi-a confirmat..ei se ocupau cu vinzarea de casete apoi cu CD-uri de muulti ani si ii cred..poate nu e asa dar nu mi-a confirmat nimeni contrariul, cred ca daca traia continua sa cinte, iubea prea mult muzica sa renunte la ea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai cumva o poza cu maestrul?Chiar a murit Viorel Peia? Halal natie suntem sa nu pretuim talentele si adevaratele comori, in schimb "bocim" dupa "hadevaratile voci"...Pacat Doamne de istoria noastra - pe buna dreptate ,cred, ma intreb au existat vreodata toti voievozii istorici?-...
    Oare astia de la tvr au ceva prin arhiva?

    RăspundețiȘtergere
  5. Alex, Maestrul Peia, a fost asemeni unei privighetori care cinta prin frunzisul padurii, ii auzi glasul dar nu o poti zarii :( nu am poza cu el..si mi-as dorii si eu.. TVR-ul nu cred sa aibe asa ceva... Dar ma gindesc cu invidie la cei ce l-au putut asculta pe viu la nunti si petreceri..a fost o voce de AUR..si un om deosebit.. vorbesc uneori pe la Timisoara ori Lugoj cu persoane care l-au ascultata Live..si ramin uimit de ce aud..a fost un mare om.si de o modestie aparte..nu-i placea sa iasa in evidenta..el stia sa cinte si o facea din tot sufletul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Pacat, as fi vrut sa vad chipul din spatele acestei voci deosebite.Si daca zici ca era modest e si normal ca nu apare in arhiva tvr...D-zeu sa il aseze langa cei drepti! Desi ai am o speranta ca undeva mai traieste macar in memoria celor care s-au delectat cu muzica lui...

    RăspundețiȘtergere
  7. Am avut si eu o caseta cu viorel, cea cu melodiile binecunoscute(mai muiere, banii,si de-o fi sa mor) dar pe partea cealalta a casetei era altcineva cu niste hore deosbite (baga mana-n buzunar si da bani la lautari(bis)/lautarii frumos canta toata lumea ii asculta(bis).Stii cumva cine canta alaturi de el sau e posibil ca si eu sa fi avut o "copie" a casetei originale si pe partea cealalta sa fie altcineva inregistrat?

    RăspundețiȘtergere
  8. Asa cred si eu Alex, ca e tot o copie, caseta originala cu melodiile "mai muiere" etc avea pe cealalta parte melodia aceea care nu era prea agreata de comunisti..cu.." Fata mami fata unde-ai fost aseara?"..si ea zicea ca a fost cu seful de post :))... prin cucuruz :)) deci categoric e copiata doar o parte..partea mai cuminte :)

    RăspundețiȘtergere
  9. am înţeles că ar mai fi cineva pe la tvr timişoara care şi-ar mai aduce aminte de Viorel Peia. Din păcate eu nu cred că o să ajung prea devreme pe acolo. Spun din păcate, pt că sunt jurnalist şi aşi avea şanse mai multe să obţin informaţii despre rapsodul care mi-a marcat copilăria.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Abtine-te de la comentarii jignitoare sau vulgare ca oricum nu le va vedea nimeni, nici chiar eu ca pe alea le citesc cu ochii inchisi. De asemenea, postarea comentariilor sub anonimat vor fi aprobate intr-o anumita limita.

Postări populare de pe acest blog

Moartea unui joc frumos

Casio G-Shock, un ceas fara concurenta

Blogul lu' Ninu si Lumea femeilor