Floarea de nufăr

Pe un lac cu apă lină Stă un nufăr singuratic Zi şi noapte tot acolo Cu destinul lui dramatic Nu avea pe lac pe nimeni Numai apa stătătoare Mîngîia a lui tulpină Şi-a lui clipe crude...amare. Era trist sărmanul nufăr, Şi în noapte se-ntreba.... -Oare o să fiu tot singur , Pînă cînd mă voi usca ? Şi asa în apa lină, Clipele-i treceau în zbor Privea cerul clar de vară Ori cum trece cîte-un nor, Pînă într-o dimineaţă Cînd pe-oglinda ce-a lucioasă Apăru plutind o barcă Ce înainta voioasă, Dintre marginile bărcii Auzi o şoaptă lin Şi un rîset de femeie Dulce, tandru, cristalin. E o preafrumoasă fată Cu un tînăr visător, Gura lui...şopteşte-ntruna Ochii ei privesc cu dor.... Părul negru-n valuri cade Pe al ei spate fin, subţire, Ochii lui plini de dorinţă O privesc cu mulţumire. Dar deodată lîngă barcă El văzu frumosul nufăr Se aplecă încet şi-l rupse Şi îi spuse ei cu-n murmur... -Floarea aceasta minunată Singură-i pe întregul lac.... Ştiu că nu i-a ...