miercuri, 11 martie 2009

Castelul trist


Era toamna anului 2003....copacii plangeau tristi cu lacrimi de frunze galbene...pasarelele plecasera de mult...si totul era trist si rece...doar oameni nu vedeau drama naturi..triste si alergau de colo colo pentru cistiguri marunte si trecatoare..asa eram si eu..si tocmai mersesem la Hunedoara , un oras la circa 30 de km de mine...sa-mi cumpar cartofi si varza pt murat..auzise-m eu ca acolo este mai ieftina decit la Deva ( un oras ce e mult mai aproape ) ne tinind seama ca de fapt banii ce imi ramineau de la cumparaturi aveam sa-i dau pe drumul cu masina..ba poate chiar mai multi.....in timp ce mergeam prin piata..am simtit la un moment dat o durere in zona şalelor....apoi aceasta s-a acentuat tot mai tare si tot mai tare pina n-am mai putut indura...am abandonat cautarea unei tarabe cu varza cit mai mare si cit mai ieftina si am rugat soferul sa ma duca la cel mai apropiat spital....asa am ajuns la Spitalul din Hunedoara....aici am fost internat imediat si mi s-a spus ca aveam o colica renala...(a fost prima din multele ce au urmat apoi an de an)....in salonul unde stateam eram doar eu singur...cind aveam o criza mare de durere sunam apasind un butonas rosu de la capatul patului si cineva venea si-mi facea un calmant...seara cind am sunat a venit ...ea....era superba...parul negru legat in coada ii cobora pe spate pina aproape de talie....avea ochii caprui de o blindete neobisnuita...era micuta si subtirica ca un fulg de nea...pe buzunarul halatului ei scria Anisoara C. halat care la fiecare miscare raspindea in jur un parfum suav de liliac...nici nu am simtit cind mi-a facut injectia....apoi m-a intrebat daca nu mi-e urit singur acolo in salonul acela mare..i-am raspuns ca si acasa sint mereu singur...si m-am obisnuit desi mi-e greu uneori...atunci mi-a promis ca o sa vina dupa ce mai termina cu tratamentele la mine in salon sa stam de vorba......si a venit....am povestit despre tare multe...apoi seara urmatoare a fost la fel...si seara urmatoare la fel....toata ziua stateam cu ochii pe ceas si-mi doream sa se faca seara sa o pot revedea..cind intra in sectie venea direct la mine in salon..si ma saluta...eu îi sarutam mina ei micuţa si delicata apoi asteptam sa termine treaba si sa ne intilnim....in acea seara a venit si asezindu-se pe marginea patului meu m-a intrebat daca vreau sa merg cu ea la plimbare...i-am raspuns ca as fi incintat...dar nu stiam cum o sa putem iesi din spital deoarece la urgenta jos se putea intra si iesi foarte greu regulile fiind stricte..a ris..si mi-a spus ca atita timp cit ea m-a invitat nu trebuia sa-mi fac griji....am plecat la plimbare....in lift mi s-a parut ca de fapt in loc sa coborim urcam..si asa si era..urcasem sus la ultimul etaj...aici m-a tot dus pe coridoare intortocheate incit daca ramineam cumva pe acolo nu mai stiam cu siguranta sa ma mai reintorc de unde venisem.....s-a intilnit cu o alta asistenta si i-a cerut permisiunea sa stinga becurile de pe hol..(in tot spitalul becurile pe holuri erau aprinse...toata noaptea)..le-a stins..si am ajuns in fata unei ferestre din capatul holului , fereastra mare cit intreg peretele...aici a dat perdeaua grea de matase visinie la o parte..si in fata priviri noastre s-a deschis o panorama de vis...jos in spatele unu-i pilc de copaci se vedea frumosul Castel al lui Iancu de Hunedoara...era luminat feeric....iar toata atmosfera era de basm...Anisoara s-a asezat jos pe caloriferul de sub fereastra...si am stat amindoi si l-am privit....Vezi Florin...mi-a spus ea...Eu vin aici deseori...aici ma simt atit de in siguranta..ma simt o mica Printesa iar acesta imi inchipui ca este castelul meu...aici pot fi eu singura cu mine insumi....si simt ca nimeni nu ma poate face sa sufar niciodata, Pina acum nu am adus pe nimeni aici...mi-a spus ea...dar am vrut sa vezi si tu...ca pe lume sint atitea locuri frumoase...doar trebuie descoperite....Eu n-o sa mai lucrez aici..aici in spitalul ăsta e prea multa durere si tristete...iar eu vreau sa-mi umplu sufletul cu dragoste cu bucurie si cu frumos...apoi a scos din buzunarul halatului ei alb ca zapada o ciocolata..mi-a spus ca o primise atunci de la un pacient....a desfacut-o si mi-a dat jumate din ea mie...am inceput sa o maninc..si poate de fericire ori poate ca datorita celor spusese de ea..din ochii mei au inceput sa se prelinga lacrimi fierbinti ce mi brazdau fata..s-a ridicat si m-a îmbrăţişat...am imbatisat-o si eu..si am simtit toata Dumnezeiasca caldura din sufletul ei cum imi inunda fiinţa...trupul ei gingaş in bratele mele imi vindeca toate durerile ce le avusem vreodata...am mai stat acolo la fereastra inca mult timp apoi am revenit...In seara urmatoare am asteptat nerabdator sa reapara...dar timpul trecea si eu priveam atent cu urechile ciulite spre usa sa-i aud paşi ce o vor purta inspre mine....dar n-a venit..am sunat atunci..si dupa citeva minute a aparut altcineva mi-am cerut scuze ca am deranjat dar am intrebat unde e Anisoara...doamna mi-a spus ca tare de treaba trebuie sa fi fost deoarece pina acum mai intrebasera citiva pacienti de ea....Insa Anisoara si-a facut lichidarea...ziua trecuta fusese ultima ei zi la serviciu..si urma să plece asistenta medicala in Austria..impreuna cu prietenul ei care era medic....m-am rasturnat trist pe perina si am plins pina cind am adormit.....Dimineata mi-au facut iesirea....dar cum spitalul terminase ratia de motorina pt luna aceea Ambulantele nu mai duceau externări.. trebuia sa merg acasa cu un Taxi...mi-au chemat ei un taxi..cind am urcat in el l-am rugat sa ma duca prima data pina in fata Castelului ...l-am privit de aproape...dar fara Anisoara nu mai erau decit niste ziduri reci care nu-mi spuneau nimic...nu mai era decit un alt castel care ramasese fara Printesa..un castel demn de toata mila....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abtine-te de la comentarii jignitoare sau vulgare ca oricum nu le va vedea nimeni, nici chiar eu ca pe alea le citesc cu ochii inchisi. De asemenea, postarea comentariilor sub anonimat vor fi aprobate intr-o anumita limita.